luni, 5 iulie 2021

Clătite

Ingrediente

100 g făină, 300 ml lapte, 1-2 ouă, 1 lingură rom, 2-3 linguri ulei, ½ linguriță sare, coajă de lămâie.

Mod de preparare

Într-o oală de 1 litru, se pun gălbenușul, untdelemnul, romul, sarea, 50 ml lapte, coaja de lămâie (facultativ) și se bat cu lingura ca să se amestece. Se adaugă făina, se amestecă bine și se freacă cu lingura până compoziția nu mai are cocoloașe. Se subțiazã cu restul de lapte, turnat câte puțin la început, amestecând bine de fiecare dată, până când se omogenizează compoziția; după aceea, se poate pune mai mult lapte deodată. Laptele se poate înlocui, total sau pe jumătate, cu sifon. Albușul se bate spumă tare și apoi se amestecă puțin cu compoziția, care va deveni spumoasă și mai groasă; romul o va menține spumoasă până la sfârșit și clătitele vor fi foarte fragede. Zahăr nu se pune în compoziție deoarece se caramelizează repede și se vor lipi de tigaie. Pentru prima clătită care se coace, tigaia trebuie să se ungă bine pe toată suprafața. Clătitele se coc în tigaie obișnuită, sau în tigaie de teflon. Într-o căniță se pun 2-3 linguri cu ulei, în care se ține o pensulă.Tigaia se înfierbântă goală, 3-4 minute, la foc mijlociu (la aragaz se pune un disc subțire peste flacără, sub tigaie). Apoi tigaia se ridică și se unge, cu pensula înmuiată în ulei, pe toată suprafața și se mai pune o secundă pe foc; se ia din compoziție cu polonicul circa 50 ml (pentru o tigaie mijlocie) și se toarnă compoziția în tigaie, acoperind-o cu un strat subțire (înclinând-o printr-o mișcare de rotire, ca să curgă compoziția pe toată suprafața ei). Tigaia se așează pe foc, lăsând-o până se încheagă bine compoziția și se rumenește pe margini; se trece, apoi, cu lopățica de lemn pe sub clătită, de jur imprejur, desprinzând-o de tigaie până la mijloc. După ce s-a rumenit pe partea de dedesupt, se introduce lopățica din lemn sub clătită, chiar la mijlocul ei, și se intoarce pe partea cealaltă care se va coace, la rândul ei, până când se va rumeni. Dacă clătita s-a prins de tigaie, se va trece pensula pe marginea tigaii, pe lânga clătită, ca să se scurgă puțin ulei sub ea, unde este necesar să se dezlipească. Pe măsură ce s-au copt, clătitele se pun pe un platou, acoperit, care se așează pe un vas cu apă fierbinte, păstrându-le calde.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu