vineri, 8 octombrie 2021

Dulceață de zmeură

1,5 kg dulceață de zmeură

Ingrediente

1 kg zmeură frumoasa (boabe neterciuite), 1 kg zahăr tos, 150 ml apă, zeama de la o lămâie.

Mod de preparare

Se cântărește mai întâi zmeura. Zmeura nu se spală, pentru că e foarte delicată și fragilă și se terciuiesc boabele. În funcție de această cantitate de fructe, se cântărește zahărul. Se pune zahărul într-o cratiță largă cu pereți mai înalți (dulceața se umflă la fiert) și apă rece (150 ml de apă la 1 kg de zahăr). Se stoarce zeama de lămâie și se toarnă peste zaharul umectat din cratiță. Se pune cratița la foc mare și se urmărește ca zahărul să se dizolve și să fiarbă siropul. Se lasă la fiert 5-6 minute (la foc mare), începând din momentul în care a început să clocotească. Când siropul a fiert suficient și s-a legat (fără să devină gălbui-caramelizat) se adaugă zmeura. În prima fază ele plutesc la suprafața siropului fierbinte. Focul se păstrează mare sub cratiță. După câteva minute, dulceata ajunge din nou să fiarbă. Se supraveghează fierberea și se amestecă cu mare grijă. Când ajunge iarăși la fierbere se reduce focul, se culege spuma care s-a format la suprafață și se mai lasă 15 minute, începând din acest moment. Se oprește focul, se ia cratița deoparte și se acoperă imediat cu un ștergar curat de bucătarie, bine udat cu apă rece si stors. Se lasă să se răcească complet. Acesta este timpul necesar ca boabele de fruct să absoarbă soluția de zahăr din jur și să se confieze. Ele devin grele și translucide. Se umplut borcanele, se înfiletează capacele și se pun în cămară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu