marți, 7 septembrie 2021

Dulceață de ardei iuți cu ardei kapia

6 borcane de 180 ml cu dulceață de ardei iuți cu ardei kapia

Ingrediente

700 g ardei iuți curățați, 550 g ardei capia curățați, 1 kg zahăr, 10 g sare, 100 ml zeamă de lămâie.

Mod de preparare

Se lucreaza cu mănuți de cauciuc (latex). Se spală bine ardeii iuți și capia, se scurg, se taie codițe ardeiului, apoi ardeiul în două pe lung și se scot nervurile și sâmburii. Se taie ardeii iuți tăiați în feliuțe de 2-3 mm, iar cei dulci (kapia) în bucăți mai mari  și sunt transformați în pastă, folosind robotul sau blenderul de mână. Într-o oală suficient de încăpătoare se pun ardeii iuți feliați. Deasupra lor se toarnă pasta de ardei kapia, zeama de lămâie proaspăt stoarsă, zahărul și sarea. Se amestecă totul și se lasă pe masa de bucătărie circa 2 ore, pentru ca ardeii să lase zeamă. Se pune oala cu ardei pe foc mediu și se amestecă din când în când. Dupa 10 minute de fierbere efectivă am oprit focul, se acoperă oala cu o cârpă udată și stoarsă și se lasă la răcit timp de 2 ore. Se pune din nou dulceața de ardei la fiert până se leagă siropul. Se stinge focul, se ia cratița cu dulceață de ardei iuți și se lasă la răcorit circa 10 minute, apoi se pune în borcane, se închid ermetic și se păstrează în cămară. Se servește cu fripturi sau brânzeturi.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu