miercuri, 22 septembrie 2021

Marmeladă fără zahăr - pastă de fructe asortate (făcută la multicooker)

1,5 kg marmeladă fără zahăr - pastă de fructe asortate

Ingrediente

Fructe întregi: 1,2 kg mere, 1,2 kg prune, 700 g pere, 700 g piersici. 

Mod de preparare

Fructele ar fi bine să fie coapte și zemoase. Se spală fructele și se curăță de sâmburi (prunele și piersicile) și de cotoare (merele și perele). Toate fructele au rămas cu coajă. În coajă se găsesc fibre vegetale, substanțe nutritive dar și pectina atât de necesară îngroșării marmeladei. Se taie fructele în bucăți mari, care se rad cu robotul sau pot fi trecute prin mașina de tocat carne. Dacă se folosește o răzătoare clasică manuală (cu ochiuri mari) atunci se rad de la început merele și perele fără să fie tăiate în bucăți. Piersicile și prunele se pot pasa cu blenderul de mână sau cu un procesor.

Se cântăresc fructele rase (cu tot cu zeama lor) – aproximativ 3 kg. Pe capac se află o fantă de ventilare prin care este eliminat aburul creat în timpul gătirii. Acesta este un aspect foarte important deoarece trebuie eliminată de umiditatea din fructe pentru a obține o marmeladă groasă, bine legată.

Se pun fructele rase în cuva aparatului, având grijă să nu depășească gradația maximă permisă.

etapa 1 – fierbere marmeladă la multicooker – sauté –  30 de minute.

Se închide capacul, se pornește aparatul de la tasta On/Off Start și se setează primul program: Sauté. Acesta gătește la 140 C, o temperatură bună de început pentru fructele reci. Se lasă acest program timp de 30 de minute. Nu se amestecă decât la final. Marmelada a început să se înfierbânte. Se poate deschide capacul de oricâte ori, dar e mai bine să fie lăsat închis, ca să nu se piardă căldura.

etapa 2 – fierbere marmeladă la multicooker – soup/stew –  2 ore

Se setează programul de fierbere Soup/Stew (supă/tocăniță) pentru 2 ore. Acesta lucrează la 100 C. Se lasă multicooker-ul cu capacul închis și se amestecă de vreo 3 ori în marmeladă. Termostatul din dotare asigură menținerea constantă a temperaturii fără a exista riscul de ardere sau prindere.

etapa 3 – fierbere marmeladă la multicooker – manual/diy –  3 ore

Se setează funcția Manual/DIY (Do It Yourself) și am stabilit temperatura de 110 C și timpul 3 ore. Se lasă capacul deschis în această ultimă etapă pentru a accelera evaporarea apei din fructe. Se amestecă ocazional. După scurgerea acestui timp se obține o marmeladă groasă, care a scăzut la jumătate față de nivelul inițial.

Se folosește blenderul de mână și se pasează fin. S-au obținut 1,5 kg de marmeladă fără zahăr. Jumătate din ea se pune, caldă, în borcane.

etapa 4 – fierbere marmeladă la multicooker – manual/diy – 1 oră

Cealaltă jumătate de marmeladă se lasă să scadă în continuare, pe programul Manual/DIY la temperatura de 140 C și timp setat de 1 oră, cu capacul deschis și amestecând des. Marmelada scade până rămâne la jumătate. Din aproximativ 800 g rămân 400 g de pastă groasă de fructe.

Se toarnă marmelada caldă într-o cutie mică de plastic, tapetată cu folie alimentară. Se nivelează cu spatula în formă de „căramidă” și se lasă la răcit. A doua zi se poate răsturna pe o farfurie și felia după dorință.

Cea feliată este mult mai dulce, mai concentrată decât cea la borcan. Se simt prunele, merele, piersicile, perele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu