Anghinarea
De la anghinare se utilizează în scop medicinal
frunzele. Acestea sunt mari, păroase și au culoarea alb-cenușie pe fața
inferioară, verde-albicioasă și fără peri pe cea superioară. Gustul lor amar
este un element caracteristic. În compoziția lor chimică se întâlnesc acizi
dicafeilchinici, polifenoli, flavonoide, principii amare acizi organici și
acizi-alcoolici. Produsul are o remarcabilă acțiune coleretică, stimulează
energic secreția biliară și a colesterolului. Diureza crește, funcția antitoxică
a ficatului este amplificată și susținută, celula hepatică se regenerează. În
consecință, produsul este indicat în disfuncțiile hepatobiliare și, în special,
în insuficiența biliară. Din frunzele proaspete presate se obține un suc care,
în doze de 25 g de 3 ori pe zi, este indicat în stimularea activității
ficatului și a rinichilor. Tot din frunze proaspete, mărunțite și macerate în
alcool de 75 grade timp de 15 zile (100 g – 100 ml), se obține, după filtrare,
o tinctură din care se iau, de 3 ori pe zi, câte 20 picături, cu jumătate de
oră înainte de mese. Tratament indicat în unele forme de icter, calculi biliari
sau hepatici; contribuie la eliminarea unor produși toxici pentru ficat.
Contraindicația majoră a produsului, sub formă de ceai, o constituie afecțiunile
hepatobiliare, în faza lor acută.
Chimenul
Specie bienală din familia Umbeliferelor, chimenul este folosit pentru fructele
sale bogate în 4-5% ulei volatil (constituit din carvona și limonen), 12-15%
ulei gras și cca 20% proteine. Uleiul volatil imprimă fructelor o acțiune
stimulentă aromatică și carminativă. Fluidificarea secrețiilor bronhice și calmarea
colicilor intestinali sunt efectele cele mai caracteristice ale produsului.
Pulberea de fructe se poate lua în puțină miere, în doze de 1 g, de 3 ori pe zi,
după mese. Din infuzie din 5 g fructe mărunțite la jumătate litru de apă se ia
câte o jumătate de pahar înainte de fiecare masă, ca stimulent digestiv și
aromatic, în lipsă de poftă de mâncare. Proprietățile carminative sunt mai bine
puse în evidență prin administrarea de 2 ori pe zi, după mesele principale, a câte
3 g de tinctură, preparată ca și tinctura de anason.
Rețeta populară a unui vin de chimen din care se ia, de 3 ori pe zi, câte un păhărel
(după mese), în caz de flatulență (exces de gaze în intestin), tulburări
digestive, colici, dar și în leucoree (secreții vaginale): 50 g frunze, mărunțite
grosier într-o piuliță, se macerează 2 zile în 100 ml de alcool de 80 grade,
după care se adaugă până la 1 litru de vin alb. Se lasă în repaus două săptămâni,
agitând zilnic recipientul. La sfârșitul intervalului, se filtrează.
Ca
antiseptică, infuzia de chimen se poate folosi în spălături oculare. Cataplasma
de
Cimbrișorul
Dupa numele său latin Thymus vulgaris, cimbrișorul sălbatic, cel care crește pe
dealuri pietroase și însorite, are proprietăți apropiate de ale cimbrului de
cultură. Calitățile sale tonice, excitante, digestive, antispasmodice, vermifuge,
diuretice și antihemoragice l-au făcut cunoscut de milenii în medicina
naturistă.
Indicat
în stările de oboseală generală, eventual asociate cu crize ușoare de angoasă,
în digestii dificile, în spasme digestive, afecțiuni pulmonare, tuse, bronșită,
astm, constipații ale sugarilor, în insomnii și așa-numita "poala albă".
Se recomandă să se bea 2-3 cești pe zi de infuzie de cimbrișor, îndulcită cu
miere.
În
uzul extern, cimbrișorul este indicat în frecții în caz de dureri reumatice,
dar se folosește numai sub formă de ulei de cimbrișor, pregătit astfel: se pun
50 g de frunze de cimbrișor în 1/2 l de ulei de măsline și se lasă la macerat 3
săptămâni, scuturând de 3-4 ori pe zi sticla respectivă. Florile de cimbrișor,
de culoare alb-roz, se recoltează din iunie până în septembrie.
Crușinul
Crușinul reprezintă coaja (scoarța) arbustului cu același nume din familia
Rhamnaceelor. Aceasta se recoltează primăvara, de pe trunchiurile tinere și
ramurile de peste trei ani ale arbustului, se usucă la 100 grade, după care
poate fi utilizată. Conținând până la 5% derivați oximetilantrachinonici
glicozidați sau liberi (alături de alte principii active, mai puțin
determinante, ale efectelor farmacodinamice, cum sunt unele mucilagii, ceruri,
steroli, flavonoide ș.a.), coaja de crușin are o acțiune laxativă - în doze mai
mici - și purgativă - în doze mai mari.
O primă formă de administrare uzuală este pulberea de crușin - câte un vârf de
cuțit (cca jumătate de gram) de 2-3 ori pe zi, înainte de mese. Dintr-o lingură
(5g) pulbere de crușin, decoctată cu jumătate de litru de apă timp de 30
minute, se obține o fiertură, care trebuie lăsată în repaus 4-5 ore. După
filtrare, se îndulcește ușor. Seara, înainte de culcare, se bea un pahar pentru
combaterea constipației cronice. În același scop, seara se pot lua 2 g extract
fluid sau o lingură de tinctură (o parte pulbere de crușin, macerată în 5 părți
alcool de 70 grade).
Avantajele acțiunii crușinului față de alte purgative constau în efectele de
purgație mai puțin drastice, putând fi, astfel, administrat în atonii
intestinale insoțite de congestii hepatice, hemoragii etc., mai ales la
convalescenți, bătrâni, femei gravide.
Măceșul
Numit popular și răsură, măceșul este un arbust înalt, până la 3 metri, mult
ramificat la bază, care crește în flora spontană a țării noastre, pe marginea pădurilor
de foioase. Pe tulpini și pe ramuri, măceșul are o sumedenie de spini, iar
florile sunt albe-rozii, cu 5 petale. Folosite în medicina populară și în
fitoterapie sunt, însă, fructele acestui arbust. Globuloase, roșietice, măceșele
se recoltează, înainte de căderea primelor zăpezi.
Principiile
active ale măceșelor constau în conținutul mare de vitamina C și acid
dehidroascorbic. De asemenea, fructele de măceș conțin vitamine din grupul B,
vitamina K, PP și flavonoide. Conținutul ridicat în flavonoide și vitamine ușureaza
o acțiune importantă în procesele de oxidoreducere și respiratorii celulare. În
același timp fac posibilă permeabilitatea și fragilitatea capilarelor, a căror
circulație sanguină o normalizează.
Sub
formă de decoct, în concentratie de 3 până la 5% (5-6 fructe la 200 ml de apă),
măceșele se utilizează în tratamentul stărilor de avitaminiză C, în afecțiunile
hepatice și renale ușoare, în colite. Excelent diuretic, infuzia de măceșe se
recomandă a se consuma în 2-3 ceaiuri pe zi.
Cercetările
efectuate au demonstrat că mierea de albine în care se macereazaă petale de măceș
recoltate de la speciile din flora spontană, dă bune rezultate în tratamentul
micozelor bucale, în special la sugari, care o suportă ușor datorită gustului
ei dulce și mirosului aromatic plăcut. La 100 g de miere se pun 15-20 g de
petale de măceș uscate, care se lasă să se macereze 8-10 zile. Mierea respectivă,
acest medicament, se poate da deopotrivă vârstnicilor, convalescenților și
copiilor subponderali. De precizat că măceșele recoltate din zone de munte au
un conținut mai mare de vitamina C și flavonoide.
Salvia
După un străvechi proverb "cine are salvie în gradină nu are nevoie de
medic". Veritabil panaceu, salvia, originară din Grecia, are calități
antisudorifice, antispasmodice, diuretice, hipoglicemiante, digestive, tonice,
ușurează începerea fluxului menstrual și atenuează durerile cauzate de acesta.
Infuzia
de salvie (se beau 2-3 cești pe zi, puțin indulcită) se indică în uz extern, ca
gargară în caz de afte, nevralgie dentară, igiena gurii în general.
În
caz de leucoree (pierderi albe), se fac spălături vaginale cu infuzie de
salvie.
Cine
a suportat o entorsă, cine are dermatoză rebelă, plasată pe tălpile picioarelor
și între degete, trebuie să își facă baie și aplicații de
Indicată
în aproape toate afecțiunile căilor respiratorii, diabet juvenil, tulburări
cauzate de pubertate, ca și de menopauză, infuzia de salvie este suverană. Câteva
semințe de salvie puse în ligheanul cu apa pentru baia la picioare reduc transpirația
și mirosul acestora.
Așezați
câteva
Pregătiți
vin din salvie astfel: puneți 100 g
Puneți
la macerat într-un litru de oțet de mere 100 g frunze de salvie, lăsați 8-10
zile, filtrați lichidul și păstrați-l în sticle de culoare închisă. Fricționati
pielea capului și podoaba dvs. capilară nu va mai cădea, din contră, părul va
crește repede, cu fir sănătos.
Condiment
excelent pentru supe, salate, omlete, sosuri și fripturi, salvia parfumează
preparatele bucatariei dvs. Recoltați frunzele de salvie, uscați-le la loc
umbrit, aerisit și răcoros.
Băuturi fierbinți
Dacă simțiți că o gripă vă dă târcoale, dacă deja ați început să tușiți, pregătiți-vă
o infuzie din: flori de nalbă mare, flori de violete, coajă de scorțișoara și
5-6 cuișoare aromate. Zdrobiți mărunt florile uscate, coaja și cuișoarele. Într-o
cană de 200 ml puneți un vârf de cuțit din acest amestec și turnați deasupra
apa care clocotește. Acoperiți cana pentru 20 de minute, îndulciți cu puțin zahăr
sau miere, beți 2-3 căni pe zi și gripa va dispărea.
Cu
aceleași efecte vindecătoare se poate bea și o infuzie din: 20 g de frunze de
iederă de grădină, 20 g conuri de pin, 20 g frunze de cimbrișor, 20 g frunze de
cimbru, 10 g foi de dafin. Fărâmitați totul (frunzele fiind uscate), amestecați,
luați o lingură rasă din acest amestec, puneți într-o cană și acoperiți cu apă
clocotiă. Lăsați 10 minute să se infuzeze și beți lichidul, îndulcit cu o
linguriță de miere.
Dacă aveți febră, declanșată de o răceală, faceți o infuzie din: conuri de pin, coajă de scorțișoară și 3-4 cuișoare aromate. În lipsa acesteia, puteți realiza o infuzie cu aceleași bune calități, combinând flori de soc, flori de tei și frunze de lămâiță. Puneți componentele în părți egale (uscate), sfărâmați-le, luați o lingură rasă din amestec, puneți într-o cană de 200 ml și umpleți-o cu apa ce clocotește. Acoperiți cana pentru 10 minute și beți lichidul, îndulcit cu puțină miere.
