luni, 21 iunie 2021

Gogoșari în oțet la rece, fără fierbere

4-5 borcane de 800 ml de gogoșari în oțet

Ingrediente

3 kg gogoșari (cântăriți după curățire și feliere), 350 ml oțet de 9 grade, 250 g zahăr tos, 90 g (minimum 75 g) sare grunjoasă, neiodată, pentru murături, 1 vârf de cuțit conservant (opțional), boabe de piper, frunze de dafin, fâșii de hrean, frunze de țelină.

Mod de preparare

Se spală și se curăță gogoșarii de cotoare și semințe, apoi se taie în felii de circa 1 cm lățime. Se curăță o bucățică de hrean de 10 cm și se taie în fâșii lungi. Într-un castron se amestecă oțetul cu sarea și zahărul. Se agită bine cu o lingură, până s-au dizolvat toate cristalele. Sarea este neiodată, grunjoasă, specială pentru murături. Nu se pune apă deloc, pentru că zeamă vor lăsa gogoșarii. Se pune un vârf de cuțit de salicil (conservant). Salicilul are aceeași substanță activă ca și aspririna, care este acid acetil-salicilic. Se așează feliile de gogoșar într-un castron încăpător și se toarnă peste ele saramura, foile de dafin, lingura de boabe de piper și fâșiile de hrean. Se frământă ușor cu mâinile (fără să se zdrobească feliile de gogoșar) și se acoperă castronul cu o cârpă de bucătărie (sau cu o pungă de plastic) și se lasă așa 12 ore, la temperatura camerei. După 12 ore gogoșarii au lăsat zeama, s-au înmuiat un pic și încep să aibă aspect de muratură. Se așează în borcane mai întâi fâșiile de gogoșari și hrean și apoi se toarnă zeama, până sus. Dacă cumva gogoșarii nu lasă destulă zeamă, se poate completa cu oțet (nu cu apă). Boabele de piper rămase pe fundul castronului se împart egal în borcane. Se închid borcanele cu capacele cu filet sterilizate și se pun în cămară.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu