sâmbătă, 26 iunie 2021

Salată picantă de ardei în oțet, cu usturoi și ardei iute

1 borcan de 640 ml de salata picanta de ardei în oțet, cu usturoi și ardei iute

Ingrediente

500 g ardei kapia (sau ardei gras, gogoșari), 50 g morcov, 50 g ceapă roșie sau albă, ¼ ardei iute, 2-3 căței de usturoi, cimbru uscat, 1 fâșie de hrean, 50 ml oțet alb de masă, 1 linguriță cu vărf sare neiodată (grunjoasă, pentru murături), 1 linguriță de zahăr, 50 ml oțet + 50 ml apă (în plus, pentru completat lichidul - dacă este cazul).

Mod de preparare
Se spală totul bine, se decojește ceapa, morcovul și usturoiul. Ardeii se curăță de cotoare și semințe și se taie în fâșii. Într-un castron încăpător se pun toate aceste legume feliate, se presară cu sare de murături, zahăr și se toarnă peste ele și 50 ml de oțet simplu de masă (de 9 grade). Se adaugă cimbru uscat, după gust. Se amestecă totul bine și se lasă castronul pe masa de bucătărie timp de 2 ore (sau acoperit, la frigider, peste noapte). În acest răstimp legumele lasă zeamă și se impregnează cu aromele din jur. Se îndeasă bine legumele în borcan și se înfige fâșia de hrean în centrul lui. Hreanul le păstrează crocante și are și rol în conservare. Se toarnă deasupra zeama lăsată. Dacă nivelul nu este suficient, se completează cu oțet amestecat cu apă, în părți egale. Se închid borcanele cu capace și se pun în cămară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu