marți, 16 noiembrie 2021

Mâncare de carne și pătlăgele vinete

Ingrediente

500 g carne, 3 linguri untură, 1 lingură făină, 2 cepe, 4 roșii, 3 pătlăgele vinete potrivite, 1 legătura pătrunjel, boia de ardei dulce, sare.

Mod de preparare

Se taie carnea bucăți, se prăjește în grăsime fierbinte, se așează în cratiță, se adaugă ceapa, două roșii, o lingură cu făină, puțină boia de ardei și sare. Se adaugă apă cât să acopere totul, se pune capacul și se lasă să fiarbă înăbușit, la foc mic, o oră și jumătate. Pătlăgelele vinete se curăță, se taie bucăți și se sărează. Se lasă să se scurgă zeama, apoi se prăjesc în untură. Când sunt gata se pun peste carne, iar după 10-15 minute se adaugă două roșii și se bagă în cuptor, ca să scadă, sau se lasă să fiarbă la foc mic. Se servește presărată cu pătrunjel verde, tăiat mărunt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu