sâmbătă, 16 octombrie 2021

Dulceață de căpșuni

1,5 kg dulceață de căpșuni

Ingredient

1 kg căpșuni curățate (alese să fie mai mici și tari), 1 kg zahăr tos, 200 ml apă rece, zeama de la ½ de lămâie sau 4 g sare de lămâie ( 1 plic are 8 g)
Mod de preparare

Se spală bine în mai multe ape, înainte de a li se îndepărta codițele!

În momentul în care i se rupe rupt codița, fructul va pierde sucurile naturale pe acolo și va absorbi apa. Se sortează și se curăță de codițe. Se cântăresc fructele curățate. Se pune zahărul tos într-o cratiță largă și cu pereții înalți și se adaugă cei 200 ml de apă rece și zeama de la o jumătate de lămâie (sau 4 g de sare de lămâie). Se pune cratita pe foc mare și se lasă ca zahărul să înceapă să fiarbă și să scadă (circa 15 minute). Siropul trebuie să fie gros dar să nu se caramelizeze (să nu-și schimbe culoarea în bej sau maro). Se așează toate căpșunile în siropul clocotind și se amestecă foarte ușor, cu o lingură de lemn, cât să le cuprinda bine siropul. Din momentul în care au început să fiarbă se lasă 10 minute pe foc.

Dulceata se va umfla pana la buza oalei asa ca e bine sa aiba spatiu! Pe parcursul celor 10 minute se adună cu grijă spuma care s-a format la suprafață. Când căpșunile își schimbă aspectul, devenind mai închise la culoare și sticloase, dulceața este gata. Se stinge focul și se acoperă imediat cu un ștergar de bucătărie ud, ușor stors, pentru a nu se zaharisi suprafața dulceții. În acest timp, fructele se îmbibă cu siropul de zahăr și se lasă la fundul oalei.

Dacă siropul nu este suficient legat – e încă subțire și mai are nevoie de fierbere - se scot fructele din sirop și se fierbe siropul separat, ca să mai scadă. După 10 minute, timp în care s-a legat și a scăzut, se reintroduc fructele în siropul fierbinte și se fierb încă 2 minute. Se stinge focul și se acoperă din nou vasul cu ștergarul, udat și stors, și se lasă la răcit câteva ore.

Se toarnă dulceața în borcanele sterilizate în cuptor și se închid cu capacele bine înfiletate. Se poate păstra în cămară mulți ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu